Un brad, o sobă, dulciuri și o carte bună… Sperăm ca sărbătorile de iarnă să vă găsească într-un astfel de decor, motiv pentru care am făcut o listă de cărți ce credem că s-ar potrivi perfect. Romane de dragoste, basme și poezii, fiecare e liber să-și creeze propriul vis de iarnă. Un vis în care e liniște și cald, miroase a portocale și a scorțișoară, iar afară ninge, și timpul se oprește.
Lectură plăcută!
1. „Visuri de Iarna și Alte Povestiri” de F. Scott Fitzgerald
Cartea scrisă de marele autor F. Scott Fitzgerald, cel care ne-a încântat cu celebra operă „Marele Gatsby”, exprimă experienţa intimă a autodistrugerii şi a fascinaţiei suscitate de boală şi moarte. Dacă Marele Gatsby constituie punctul de maximă realizare artistică, rămânem cu convingerea că şi nuvelele marelui scriitor prezintă suficient interes pentru iubitorul de literatură veritabilă. Această carte îţi deschide o nouă viziune asupra a ceea ce se petrece în spatele cortinei, atât a celei din spectacolul intim al vieţii, cât şi din cel public, pe care-l afişezi mulţimii.
2. „Scrisoare de Dragoste” de Mihail Drumeș
Publicat în 1938, romanul “Scrisori de dragoste” este un cântec dedicate iubirii. Cartea este compusă din trei părţi: 1. Un băiat și o fată se întâlnesc, se iubesc și se iau; 2. Puteau fi fericiți toată viața, dar el, întâlnind o fată cu avere, se desparte de cea pe care o iubește; 3. Dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce a călcat greșit pierde totul. – acestea sunt titlurile celor trei parţi, din ele înţelegem subiectul întregii istorii. Romanul este excepţional, complex, ilustrând frumos veşnicia iubirii prin ochii fiecăruia din noi. Este un roman care merită citit şi răscitit.
3. „Magia Dragostei” de Lisa Dale
Uneori magia dagostei te cuprinde atunci când te aștepți cel mai puțin… Lana Biel a visat dintotdeauna să plece din Vermont, să călătorească și să vadă lumea. Însă când totul se năruie pe neașteptate și în viața ei se petrece o schimbare majoră, Lana apelează la singurul om pe ai cărui umeri știe că poate să lase orice povară: cel mai bun prieten, Eli Ward.
Eli a fost mereu alături de Lana – prietenia lor durează de zece ani și doar o singură dată, în colegiu, au trecut granița care desparte prietenia de dragoste, într-o noapte magică, pe care nici unul din ei nu a putut să o uite. De atunci, în pofida atracției de netăgăduit dintre ei, Lana și-a înfrânat sentimentele; acum însă ea are un secret pe care îi e teamă să îl împărtășească cuiva și care pune în pericol relația ei cu cei dragi. Pe măsură ce iarna cuprinde ținuturile din Vermont și Crăciunul se apropie, Eli și Lana primesc șansa să trăiască o aventură mai profundă decât ar fi visat vreodată… o iubire care poate dura pentru totdeauna, dacă vor ști s-o păstreze.
Un gând despre &8222;15 cărți pentru un Crăciun de Poveste&8221;