Romanul „Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumeș. Recenzie

Mihail Drumes

Publicat în 1938, romanul Scrisorare de dragoste este un cântec dedicat iubirii. Cartea este compusă din trei părţi:

1. Un băiat și o fată se întâlnesc, se iubesc și se iau;
2. Puteau fi fericiți toată viața, dar el, întâlnind o fată cu avere, se desparte de cea pe care o iubește;
3. Dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce a călcat greșit pierde totul.

Acestea sunt titlurile celor trei parţi. Din ele înţelegem subiectul întregii istorii.

Personajele principale sunt Dinu Gherghel şi Anda Bradeanu, sau cum o alintă el, Ghiocela. Dinu era dintr-o familie săracă, tot ce avea era dorinţa de a învăţa şi a reuşi mai multe în viaţă, se visa sus, pe treptele înalte a societăţii. Frumoasa şi totodată ciudata iubire s-a născut într-un tren. S-au privit, s-au îndrăgostit, s-au luat.

Comandă online romanul „Scrisoare de dragoste”!

Dinu Gherghel era un profesor universitar cu două doctorate, era deştept şi dornic mereu de a cunoaşte ceva nou, dar în acelaşi timp flămând după avere şi bani. Decide că nu o să-şi realizeze visul dacă stă cu Anda, ambii sunt săraci, şi la acel moment alege cariera mai presus de dragoste.

N-a trecut mult şi s-a aruncat în braţele Corei Apelevianu, verişoara fostului său coleg pe care îl ura de mic copil fiindcă era bogat. Se desparte de Ghiocela, de toate amintirile ce i-au unit în ciuda faptului că nu poate sa o uite.

După ceva timp, Dinu  începe să-şi dea seama că-i lipseşte cel mai de preţ lucru, anume dragostea Ghiocelei. Ajunsese să urască faptul că şi-a dorit bani. Finalul romanului este unul foarte dramatic şi, totodată corect.

Drumeş încercă să ne arate cum ar trebui să tratăm o iubire, şi, cel mai important să nu uităm prea repede clipele frumoase, atunci când ne este mai greu.

Cartea poate fi comandată online pe Bestseller!

Romanul este excepţional, complex, ilustrând frumos veşnicia iubirii prin ochii fiecăruia din noi. Este un roman care merită citit şi răscitit.

Recenzie de Cristian Plop, editor web Bestseller

Reclame

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s