Cărți care au fost arse sau interzise în secolul XX

The-Book-Thief-2013-greek-subs

Arderea cărţilor a fost un fenomen frecvent în Europa de la inchiziţie şi până în prezent. Multe regimuri au încercat sa înlăture scrierile subversive prin distrugerea în public a cărţilor interzise şi prin pedepsirea celor care le scriu, le tipăresc şi le citesc.

Îndemnul de ardere a cărţilor a fost făcut de mai multe ori de-a lungul secolului XX. Serviciul Poştal al Statelor Unite a ars exemplare ale cărții „Ulise” de James Joyce în anii 1920. Arderea cărţilor de către nazişti, orchestrată de-al Treilea Rcich începând din 1933, a avut ca scop purificarea culturii germane prin înlăturarea autorilor evrei, dar şi a tuturor influenţelor străine, precum şi de literatura pacifistă şi decadentă a Republicii de la Weimar.

În prezenţa publicului şi a unor înalţi oficiali din Partidul Naţional Socialist, peste 12 000 de cărţi evreieşti și de literatură marxistă au fost arse de către Tineretul Hitlerist în aprilie 1938 la Resldenzplatz în Salzburg, Austria.

La Paris, un grup de emigranţi a înfiinţat Biblioteca cărţilor arse cuprinzând copii ale tuturor titlurilor distruse de Hitler. Naziştii au confiscat de asemenea milioane de cărţi din centrele evreieşti din Europa de Est, dar au păstrat câteva volume rare şi vechi, plânuind să le găzduiască într-un muzeu al iudaismului odată ce Soluția Finală avea să fie aplicată în întregime. Câteva dintre aceste cărţi au supravieţuit prin urmare şi şi-au găsit drumul spre Israel şi SUA după 1945.

În URSS, producţia de carte era cenzurată în întregime de stat, iar editurile private nu aveau drept de funcţionare după 1930, Partidul Comunist şi-a asumat rolul de a apăra ortodoxia politică în lucrările tipărite, iar bibliotecile au fost epurate. Deşi „O zi din viața lui Ivan Denisovici” (1962) de Aleksandr Soljeniţîn a fost publicată în URSS într-o scurtă perioadă de reformă, în timpul lui Nikita Hruşciov, operele sale importante care au urmat au fost interzise din cauza descrierii sincere a regimului represiv comunist.

Soljeniţîn (1918- 2008) a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor Sovietici în 1970 şi deportat în 1974, după ce „Arhipelagul Gulag” fusese publicat în Occident. În anii 1970 şi 1980, cărțile interzise puteau fi cumpărate în URSS doar de pe piaţa neagră, iar autorii disidenţi interzişi, apreciaţi în Occident, distribuiau pe ascuns copii la şapirograf ale operelor lor. În era perestroicii instaurate de Mihail Gorbaciov la sfârşitul anilor 1980, cenzura s-a îmblânzit.

Cenzura nu se limita doar la dictaturile totalitare. Până în 1960, când a început procesul de liberalizare literară în Occident, influenţa opresivă a puritanismului a împiedicat publicarea multor capodopere literare despre care s-a spus că înglobează secvenţe de sexualitate deviantă sau prea explicită. Romanul „Amantul doamnei Chatterley” (1928) de D. H. Lawrcnce a apărut mai întâi la Florenţa, în Italia, şi nu a putut fi publicat în Anglia până în 1960, deşi Mandrake Press, deţinută de Inky Stephensen, a scos în 1929 o ediţie underground. În anii 1960 şi alte cărţi interzise au fost publicate după ani de uitare.

O decizie judecătorească americană din 1964 a înlăturat acuzaţia de obscenitate formulată împotriva „Tropicului Cancerului” de Henry Miller (publicat prima dată la Paris în 1934). „Lolita” lui Vladimir Nabokov, care descria relaţia unui bărbat de vărstă mijlocie cu o fată de doisprezece ani, a fost într-un final publicată în America de G. P. Putnams Sons în 1958, iar în Marca Britanie de Weidenfild & Nicolson în 1959; a apărut pentru prima dată la Paris în 1955 (şi interzisă la puţin timp după aceea), întrucât nici un editor dintr-o ţară de limbă engleză nu ar fi vrut să lucreze la ea. „Lolita” a devenit în scurt timp un bestseller internaţional şi, la fel ca „Amantul doamnei Chatterley”, rămâne unul dintre acele romane cunoscute chiar şi de oamenii care nu l-au citit niciodată.

Din volumul „Istoria cărților” de Martyn Lyons

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s