[Audiobook] Ascultă romanul „Tema pentru acasă” în lectura autorului Nicolae Dabija!

tema-pentru-acasa-nicolae-dabija-fotografie-alisa-anton
Fotografie de Alice Anton

Pentru ediția a VII-a a romanului „Tema pentru acasă”, Editura Bestseller a lansat cartea în format Audiobook. Romanul ajuns la peste 50,000 de exemplare vândute și tradus în șapte limbi, este acum disponibil în lectura autorului. Vă dorim audiție plăcută!

 

La şcoala din Poiana, profesorul de literatură română e învinuit de noile autorităţi de schimbarea portretului lui Stalin cu cel al lui Eminescu. După un simulacru de proces, Mihai Ulmu, „duşmanul poporului”, ajunge în gulag. Maria Răzeşu, fosta lui elevă din anul IV de liceu, îl ajută să evadeze, dar şi să-şi dea seama de dragostea lor.

O săptămână le-a trebuit soldaţilor ca să-i găsească. Şapte zile au fost de ajuns ca Mihai şi Maria să se regăsească. Nestrivită de calvarul gulag-ului, dragostea răzbate prin piatră ca o iarbă cerească. Răzbate, şoptindu-ne că marile iubiri nu încap în temniţă niciunde şi nicicând.

Vezi aici ediția aniversară a romanului „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija.

RECENZII


„Nicolae Dabija găsește uneltele literare potrivite ca să poată schimba bezna în lumină. Scenele sunt foarte expresive. Romanul este o carte a îndrăznelii celei mai nobile, a luptei duse contra tuturor nedreptăților lumii. Autorul ne învață cum să înfruntăm legile forțelor brune sau roșii și cum să ne păstrăm demnitatea chiar și atunci când suntem îngenuncheați.”

– Jean-Paul Gavard-Perret, poet și critic literar francez

„Prin acest strălucit debut ca romancier Nicolae Dabija se dovedește a fi un scriitor total și un model uman. Traducerea acestei cărți în limbi de circulație internațională l-ar aduce, după opinia noastră, în apropierea unui binemeritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie națională și o dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii.”

– Tudor Nedelcea, editor și istoric literar român

DESPRE AUTOR


Nicolae Dabija este un poet, eseist și istoric literar din Republica Moldova. Autor a peste 80 de volume de poezii, eseuri și publicistică (unele traduse şi publicate în SUA, Brazilia, Franța, Italia, Rusia ș.a.).

Revista americană de poezie Cold Mountain Review îl numește pe Nicolae Dabija unul dintre cei mai de seamă poeți ai lumii.

Laureat al Premiului pentru Poezie la Conferința Tinerilor Scriitori din URSS (1975), Premiul Național al Republicii Moldova (1988, 2011), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1995), Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste, Italia (2014) ș.a.

Vezi cărțile disponibile a scriitorului Nicolae Dabija.

Anunțuri

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s