Romanul „Eu încă te iubesc” de Cristina Chiperi a fost premiat la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, ediția XXII-a

În cadrul Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediția a XXII-a, care a avut loc în perioada 19-22 aprilie 2018, la Chișinău, romanul „Eu încă te iubesc” de Cristina Chiperi a fost distins cu un premiu special din partea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, menționează adevărul.ro.

În prima zi a Salonului de carte, a avut loc o întâlnire a editorului Ion Bargan, directorul Editurii Bestseller, cu elevi de la liceul Litterarum din Chișinău, unde s-a discutat despre romanul „Eu încă te iubesc”. Elevii și-au prezentat impresiile, subliniind faptul că s-au regăsit în personajele romanului, iar prin stilul de scriere, autoarea a reușit să le trezească interesul și i-a determinat să nu lase cartea din mâini până nu au ajuns la sfârșitul poveștii. Totodată, s-a mai menționat și că sentimentele și ideile personajelor sunt foarte apropiate de cele ale adolescenților-cititori ai acestei cărți.

Comandă romanul „Eu încă te iubesc” de Cristina Chiperi pe Libris.ro (Livrare în România) sau Bestseller.md (Livrare în Moldova și Internațional)

Cristina Chiperi avea numai șaisprezece ani când a început să publice „My Dilemma Is You” pe Wattpad. Un an mai târziu, trilogia devenea Bestseller Internațional cu peste 150 000 de exemplare vândute în Italia, Germania, Franța, Spania și România. Cristina Chiperi, originară din Republica Moldova, locuiește împreună cu familia sa la Padova. „Eu încă te iubesc” e noua sa carte fan fiction, inspirată dintr-o altă pasiune, cea pentru actorul Dylan O`Brien, protagonistul serialului de televiziune „Teen Wolf” și a filmelor în baza trilogiei „Maze Runner”. Romanul „Eu încă te iubesc” de Cristina Chiperi, tradus din limba italiană de Viorica Ungureanu, a fost publicat la Editura Bestseller în Colecția Young Adult.

Comandă romanul „Eu încă te iubesc” de Cristina Chiperi pe Libris.ro (Livrare în România) sau Bestseller.md (Livrare în Moldova și Internațional)

Reclame

Comentarii

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s