O carieră este ceva minunat, dar nu te poți ghemui lângă ea într-o noapte friguroasă

marilyn-monroe-joe-di-maggio

Zeiţa sexului şi-a fluturat genele, şi-a lins buzele, emoţionată. Se uita cu teamă la mulţimea care se îmbulzea. „Nu pricep în ruptul capului ce e cu înghesuiala asta”, a şoptit. „Nu pricep în ruptul capului de ce sunt aici atâţia oameni atât de devreme.”

Cei aflaţi destul de aproape ca să audă vocea moale, un pic răguşită, au zâmbit. Ce conta că e 2.30 dimineaţa? Mulţimea ar fi aşteptat toată noaptea ca să o poată vedea pe Marilyn Monroe jucând în faţa camerei.

Marilyn tocmai începea filmarea celebrei scene cu fusta ridicată de curent din filmul Şapte ani de căsnicie. Mulţimea se îmbulzea mai aproape. Veniseră 4 000 de oameni să-şi vadă idolul cum face dragoste cu aparatul de filmat. Marilyn nu i-a dezamăgit. A zâmbit, în vreme ce păşea deasupra gurii de ventilaţie cu o senzualitate care i-a făcut pe fani să zbiere de încântare. Curentul a suflat prin grilaj, şi Marilyn s-a răsucit voioasă, cu fusta ei albă învolburată în jurul umerilor. A lucrat la această scenă timp de patru ore, iar mulţimea a urlat la fiecare dublă.

Continuă lectura